joi, 22 noiembrie 2012

Scrisoarea unui copil catre parintii sai

Zilele acestea am primit pe toate caile posibile Scrisoarea unui copil catre parintii sai. Mesajul pe care aceasta scrisoare il transmite este sa ai grija cum te comporti cu copilul tau, pentru ca acesta va lua, prin puterea exemplului, toate apucaturile si trasaturile tale comportamentale.
Atunci cand copilul se joaca, lasa-l sa experimenteze, sa-si puna in valoare aplecarea spre un anume sport sau talentul pentru arte. Dar nu te supara atunci cand ii va cadea pensula din mana pe covorul tau proaspat curatat. Incurajeaza-l, pentru ca numai asa va creste increzandu-se in propriile puteri si va ajunge sa te bucure, matur fiind, cu realizarile sale, fie ca acestea sunt medalii pentru performanta sau adevarate opere de arta.
Draga, mama si sotie, incurajeaza-ti copilul sa te ajute: lasa-l sa-si stranga jucariile sau sa isi faca patul. Chiar daca nu ii vor reusi din prima incercare, nu il lasa sa te vada cand dregi lucrurile; pentru ca nu va capata incredere niciodata, si mereu va considera ca altcineva face asta mai bine decat el si va simti ca nu face fata asteptarilor tale.
Bucura-te de fiecare initiativa pe care o va avea puiul tau: fie ca e vorba despre ajutor in gospodarie, ca incearca sa se imbrace singur, ca vrea sa duca gunoiul. Lasa-l sa se implice, numai asa va simti ca este util si de ajutor.
Nu iti grabi copilul, nu il lasa sa alerge in urma ta gandindu-se ca nu reuseste sa tina pasul cu cei ce i-au dat viata. Lumea trebuie descoperita cu pasi marunti. Opreste-te din cand in cand si explica-i ce vede, ce aude, care sunt elementele care trebuie sa-l bucure. Nu iti limita copilul inutil. Invata-l sa fie curios si lasa-l sa-ti puna intrebari.
Fii consecvent atunci cand impui anumite reguli si limite. Numai daca le respecti tu, ca adult, va intelege si copilul tau sa le respecte. Nu il face sa devina confuz din cauza inconsecventei tale.
Fiecare copil este unic si fiecare copil este special. Lasa-l sa-si traiasca copilaria si nu ii aglomera programul inutil. Copil nu poti fi de mai multe ori in viata.
Respecta-ti copilul si fa-l sa se simta demn. Nu il umili ! Asa nu vei reusi decat sa-l faci sa se ascunda de tine si sa ii fie frica de tine.
Esti modelul copilului tau ! Pastreaza-i sufletul curat ! Nu il invata sa minta si sa se comporte urat !
Invatata-ti copilul despre adevar, cinste, incredere, iubire, bunatate. Numai asa te vei simti un parinte implinit.