marți, 7 aprilie 2015

Modalitati de a preveni si trata gripa



Cunoastem cu totii primele semne de gripa sau raceala, iar primul gest pe care vrem sa il facem este sa dam fuga la o farmacie de unde vom cumpara medicamente, iar dupa un timp vom realiza ca am cheltuit mai multi bani si timp decat ne-am fi asteptat, iar raceala este tot prezenta.

Aici vei putea vedea cateva idei de cum poti prevenii si trata gripa in mod natural.

Raceala si gripa este raspandita deobicei prin aer, din cauza altor persoane care au iesit din casa foarte bolnave.

Cea mai sigura cale naturala de a reduce sansele de imbolnavire este de a optimiza unele obiceiuri. De exemplu in loc sa stranuti in palma, incearca sa stranuti sau sa tusesti in cot, astfel exista sanse mai mici de a da mai departe o eventuala raceala.

Ceaiul de maces este plin de vitamina C si poate ajuta la prevenirea racelilor, asa ca nu ar fi rau ca din cand in cand sa bei acest ceai.

In cazul in care ai racit deja si ai ajuns in stadiul in care ai frisoane, un remediu bun este radacina de ghimbir proaspat.

Un alt remediu natural care te ajuta, este sa tai catei de usturoi si sa ii adaugi in supa de pui, sau pur si simplu sa inghiti bucatele mici de usturoi crud ca pastile.

Mananca o multime de mancaruri picante si calde, cum ar fi chilli, deoarece curata sinusurile.








miercuri, 18 martie 2015

Bijuteriile anului 2015



Pana sa ne dezmeticim ca s-a mai dus un an, am si uitat sa ne interesam care sunt tendintele in materie de bijuterii pentru anul 2015.

Si anul acesta bijuteriile minimaliste cu variatii amestecate, cu pietre semipretioase, le putem purta fara probleme.

Fie bijuterii argint, gablonturi sau bijuterii cu elemente Swarovski, este foarte important sa ne inspiram de la marii designeri pentru o asortare cat mai buna.

Aurul galben ramane metalul insorit popular si in anul 2015. Acest accesoriu a complementat foarte mult tinutele vedetelor pana acum.

Bratarile din piele dau un aspect hippie foarte natural, se potrivesc perfect la jeansi sau asortate cu geci din piele.

Daca doriti sa ca construiti un aspect boem, atunci puteti apela la bijuteriile cu diferite motive sau forme geometrice stilizate, cum ar fi zigzaguri sau cercuri.

Culoarea consumatorilor anului  2015 este marsala, o nuanta ce inspira pentru un look cat mai elegant, cu bijuterii in aceasta culoare cu siguranta nu veti da gres, mai ales daca folositi si un ruj in aceeasi nuanta, pentru a completa tinuta perfecta.

O combinatie de culori capricioase vor aduce un aspect dorit, mai ales daca acestea se potrivesc stilului dvs.

Colierele tip gablont va pot ajuta sa iesiti din anonimat, fie ele colorate sau simple, transforma o tinuta usor plictisitoare in ceva foarte frumos.

Indiferent de stilul dvs, bijuteria aleasa cu grija va ajuta sa completati orice tip de tinuta.




vineri, 15 august 2014

Ave Hotel - confort la preturi foarte bune

AveHotel Bucuresti detine cea mai buna formula prin care te poti bucura de o cazare perfecta la un pret rezonabil. Calitatea serviciilor oferite la cele doua hoteluri aduce ceva din linistea si confortul de acasa, locul in care dispare agitatia cotidiana.

Indiferent de locatia aleasa, fie ca vorbim despre Boutique Hotel Victoriei situat la Piata Victoriei, sau Ave Parlament aflat la Piata Unirii,, ambele sunt la indemana pentru a iesi din impasul dat de gasirea unei cazari in Bucuresti. Pozitionarea acestora in zona centrala a Bucurestiului confera lejeritatea de a ajunge spre zonele importante ale Capitalei.

In cazul in care preferati sa evitati traficul orasului, puteti opta cu usorinta pentru mijloacele de transport in comun, liniile de troleibuz si metroul se afla in imediata apropiere. Comoditatea transportului intr-un oras agitat, cum este Bucuresti, este de multe ori importanta in alegerea locatiei pentru cazare. Cele doua hoteluri ofera acest beneficiu celor care aleg sa petreaca cateva nopti, sau zile in incinta lor.

Alaturi de facilitatea data de pozitionarea intr-o zona centrala, se adauga ofertele cu care Ave Hotel intampina doritorii unei cazari placute. Analizand raportul pret/calitate, ceea ce promit hotelurile devine accesibil si de nerefuzat.

Boutique Hotel ofera 6 categorii din care puteti alege: Camera “Single Luxury”, Studio Deluxe, Apartament  “Intim”, Camera  “Double Luxury”, “VIP Room” sau Apartament “Family.
Pentru cel mai mic pret, Camera “Single vine in ajutor la doar 189 lei. In timpul deplasarilor cu familia va puteti lovi de problema cazarii, dar se poate rezolva prin oferta Apartamentului “Family”. Fiind si cel mai mare, pentru doar 280 lei pastreaza vie atmosfera calda a familiei.

Ave Parlament vine cu un pret putin mai mic. Camera “Single Luxury”, de 150lei se poate transforma in oaza de relaxare din timpul deplasarilor pentru afaceri sau alte probleme de rezolvat. In acelasi timp, “VIP Room”, oferita la 215 lei poate transmite nota de eleganta dorita dupa o zi plina de haosul orasului.

Caldura de acasa, calitatea serviciilor oferite, preturile excelente la care se adauga locatiile centrale, recomanda Ave Hotel in topul preferintelor pentru o cazare de vis.

ave hotel


miercuri, 30 iulie 2014

Semintele de fasole de la Agro Hub

Fasolea este o leguma extrem de bogata in proteine, vitamine, minerale si fibre, fiind considerat un aliment-minune de persoanele care adopta o alimentatie sanatoasa si bogata in substante nutritive.

Nu este de mirare ca fasolea este preferata de majoritatea agricultorilor romani, caci, in plus, se vinde rapid, se planteaza si se recolteaza relativ usor.

Soiul de fasole urcatoare pitica este o optiune foarte buna pentru gradina dumneavoastra de legume, dar exista o sumedenie de soiuri disponibile, dintre care puteti alege varianta preferata de dumneavoastra.

Alte soiuri cu care cei de la Agro Hub va stau la dispozitie:

- fideluta verde Proton;
- fideluta galbena Valdor;
- galbena urcatoare Golden Gate;
- galbena urcatoare Goldfield;
- galbena pitica Capitano;
- fasole oloaga Doge;
- fasole de gradina Paulista;
- fasole de gradina Unidor;
- fasole verde Processor;
- urcatoare Juliska;
- fasole urcatoare Ecaterina;
- fasole Stregonta;
- fasole Minidor si Maxidor;
- fasole Borlotto Lingua di Fuoco Nano

seminte fasole Agro hub


Soiurile de seminte de fasole comercializare prin Agro hub sunt atent selectionate pentru a fi rezistente la boli si pentru a da un randament de recoltare foarte bun.

Specialistii de la Agro Hub va stau la dispozitie pentru consultanta specializata, in functie de nevoile si de posibilitatile terenului sau gradinii dumneavoastra.

Puteti intreba orice despre fiecare soi in parte, astfel incat sa faceti cea mai buna alegere fie ca alegeti sa cultivati fasolea pentru uz propriu, fie ca va decideti sa cultivati fasolea pentru a obtine un venit suplimentar sau sa va ganditi chiar la dezvoltarea unei afaceri mai ample.

Pe langa semintele de fasole cei de la Agro Hub va mai stau la dispozitie si cu seminte de flori, fructe, plante aromatice, accesorii pentru gradinarit si alte produse pentru gradina voastra.

Pe cei de la Agro Hub puteti sa-i contactati la telefon 0763.875.994 si mail comenzi@agrohub.ro

luni, 23 iunie 2014

Cele mai bune restaurante de familie din Bucuresti

Ca familist, ca turist in Bucuresti sau de ce nu ca si locuitor, trebuie sa aveti cunostinta de locurile inde se mananca cel mai bine in oras. Lasand la o parte de data aceasta restaurantele cu specific chinezesc, indian, italienesc sau de oricare alta nationalitate, sa ne indreptam atentia asupra celor cu specific romanesc.
Cate un fel de mancare foarte bun au majoritatea dar ceea ce se pot numi cele mai bune restaurante din Bucuresti sunt acelea unde orice ati comanda, este exceptional din toate punctele de vedere, de la mancarea propriu-zisa pana la servire impecabila si decor.

Asadar puteti manca foarte bine la Caru` cu Bere un restaurant cu traditie veche, atmosfera exceptionala data si de locatia superba.



Pentru amatorii de vanat Burebista Vanatoresc se remarca in ceea ce priveste varietatea preparatelor.
Zexe Zahara, desi nu pare, este tot un restaurant romenesc unde puteti servi cele mai bune mancaruri macelaresti si va puteti delecta cu vinuri alese si un mic magazin de delicatesuri.

restaurant zexe zahana


Un alt restaurant de top este Torna Fratre un loc  cu preparate alese si atmosfera  de petrecere tipic romaneasca.

restaurant torna fratre


Pentru un ospat cavaleresc si o atmosfera de epoca , Crama Domneasca ofera mancare traditionala si vinuri din cele mai bune cu care va puteti delecta.

restaurant crama domneasca


Lista poate continua dar aveti deja un punct de pornire, ramanand sa mai descoperiti si dumneavoastra locuri cu mancare aleasa.

De asemenea nu va asteptati sa fie foarte ieftin, dar ca orice pofta merita toti banii.

Ospat foarte bun, tie si familiei tale !